Reacții din timpul cititului






Așa cum iubesc să vorbesc despre cărți, îmi place să discut și despre reacțiile pe care le am pe parcursul cititului. În anumite cazuri, sunt amuzante, dar alteori... vai!

Aș vrea să trec direct la subiect, fără să mă lungesc prea mult, dar înainte de asta, vreau să precizez că următoarele sunt reacțiile mele, deși ceva mă face să cred că și ceilalți cititori au trecut prin aceleași etape. Și dacă nu-i așa, nu vă faceți griji, urmează și rândul vostru.




Eu, de fiecare dată când mă apuc de o carte din bibliotecă, mă simt de parcă aș cunoaște o lume nouă. Și mă pregătesc frumușel pentru ce urmează(cel puțin, asta cred).






Sunt genul de cititoare care simte ceea ce citește. Tocmai de aceea, îmi este și mai greu să mă descurc în momentele tensionate și să-mi controlez sentimentele. Încă nu am reușit această performanță, bineînțeles... 


După câteva pagini citite, ceva deja începe să mi se pară suspect și mă rog doar ca, în gândurile lui întunecate, autorul să nu îmi omoare personajul preferat.







Dar cumva, pe neașteptate, ceva trebuie să se întâmple, nu?
De obicei, aflu informații importante despre anumite personaje sau dau peste niște replici FOARTE BUNE. Și de aici, încep să ajung la diferite concluzii.






Însă apoi îmi dau seama că, de fapt, nimic din ceea ce cred nu e adevărat. 





Și când aflu, în sfârșit, adevărul, informația mă lovește ca un tren și e prea mult, încât uneori parcă nu reușesc să fac față acestuia.






Dar mai trebuie să se întâmple și lucruri bune câteodată. Cred că sunt cea mai fericită atunci când personajele mele preferate fac ceva senzațional. Mă simt mândră de ele!




Totuși, uneori mă mai și dezamăgesc. De multe ori am așteptat să se întâmple ceva sau să se zică o replică potrivită, dar am fost neplăcut surprinsă când am observat că nu a fost chiar așa! 





Și nu știu cum se face, că mai trec prin câteva momente roz și totul e așa cum îmi imaginam, iar eu mă simt de parcă aș fi în Rai...









Dar apoi îmi dau seama că m-am înșelat, pentru că ceea ce urmează nu e deloc pe placul meu.







Și, ca de obicei, urmează acea parte nasoală din cărți, iar eu mă rog să nu fie dezastre chiar așa mari, dar se pare că domnii autori nu prea știu să asculte rugăminți.





Iar eu ajung în punctul acela sensibil al emoțiilor mele și încep să plâng când tot de ce m-am ferit se întâmplă... probabil că de ceea ce fugi, nu scapi.




Dar cea mai rea parte este atunci când îți moare personajul preferat. Am salvat gif-ul acesta, pentru că mi se pare cel mai potrivit! Cititorul și autorul.





Și-apoi îmi dau seama că autorul nu are niciun gând să repare ceea ce a făcut, ba mai mult, e foarte împăcat cu ideea de a omorî mai multe personaje și de a distruge cât mai multe relații.







Iar eu realizez că ceva trebuie făcut și că e momentul de a ne juca de-a eroii! 







Și de aici, intrăm în joc. Mă amuză teribil de mult gif-ul respectiv. Vorba aia: cine râde la urmă, râde mai bine. Sfat pentru autori!





Dar, ca întotdeauna, după ce termin jocul, mă retrag puțin, cât să iau o nouă carte din bibliotecă, după care reluăm etapele.




Și cam asta a fost! Cu bune, cu rele, îmi iubesc reacțiile din timpul cititului, deoarece îmi aduc aminte de faptul că și cărțile au capacitatea de a te face să te îndrăgostești, să plângi sau să te enervezi. Și dacă stau mai bine să mă gândesc, cam în asta constă magia lor. Voi ce reacții aveți atunci când citiți?






Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Recenzie „Rivali” de Penelope Douglas

Recenzie Micuța Balerină de Corina Cîndea

Recenzie „Descătușare” de Penelope Douglas