Recenzie „Doamna din Vest” de Linda Howard



Nu e prima oară când citesc o carte de la Linda Howard. I-am cunoscut stilul său și prin intermediul altor două cărți, „După o noapte” și „Umbrele trecutului”, dar „Doamna din Vest” s-a ridicat repede în topul cărților mele preferate.
E cam ciudat pentru mine să spun cât de mult îmi place cartea, fiindcă nu mă omor după acest gen, un fel de romance îmbinat cu istoric. Aș putea zice că în trecut nici nu voiam să aud de astfel de cărți. Niciodată nu am avut intenția să mă apuc de vreuna care să se claseze în această temă, dar uite că am făcut-o.

De când mă știu, am preferat cărțile fantasy care să se îmbine cu misterul și să nu îmi dau seama niciodată la ce să mă aștept. De mult timp, m-am săturat de ceea ce e previzibil și chiar asta credeam despre carte, că va avea un final pe care să-l pot intui, unde toată lumea e fericită.

Da, ei bine, am crezut greșit.

Într-adevăr, au rămas unii fericiți, doar că, aș putea spune eu, și cu răni încă deschise.

O să încep cu prima mea impresie despre carte: am simțit răzbunarea și ura personajelor încă de la început. Autoarea m-a băgat direct în miezul acțiunii. 

Linda și-a început romanul prin descrierea ținutului, New Mexico, în câteva rânduri, după care a urmat cu introducerea unui arbore genealogic detaliat, vorbind despre coloniști spanioli și, pe urmă, despre americani. Credeam că tot prologul va fi despre ei, dar m-am înșelat (foarte des voi menționa că m-am înșelat, fiindcă asta am făcut cu toată cartea; credeam că am dreptate când, de fapt, nu aveam), pentru că nici bine nu am dat pagina că deja citeam despre o luptă în familia Sarrat. 

Eram confuză, dar cu toate acestea mi-am dat seama că în construirea acțiunii și a replicilor personajelor avea să stea la bază gustul răzbunării, un sentiment crud. (Și dacă tot am precizat asta, cred că este singurul lucru despre care am avut dreptate)
 — Nu, spuse el, atingând din nou trupul nemișcat al fratelui său. Orice ar fi, trebuie să punem mâna pe McLain. Orice ar fi. Jur.

A avut dreptate prin replica sa. Nimic nu le-a stat în cale să se țină de promisiune, nici măcar atunci când în joc a apărut iubirea. Ura care a crescut în interiorul fraților Sarrat, după ce McLain a pus mâna pe părinții lor și le-a furat moștenirea, i-a făcut imuni la acceptarea și altui sentiment, unul mai bun, care le-ar fi putut încălzi singurătatea. Astfel, în acel cumplit moment când soarta se întoarce împotriva lor, Jacob și Benjamin Sarrat supraviețuiesc cu un sigur scop: dorința întunecată de a se răzbuna. 

Planul lor avea să țină douăzeci de ani, dar avea să fie un plan bun, așa că a meritat așteptarea lor. În toată această vreme, cei doi frați au învățat cum să omoare, și-au format mica armată și s-au pregătit continuu pentru ceea ce au visat zi și noapte.

După ce scăpau de dușmanul lor, totul avea să fie simplu: își recâștigau ferma. Lucrurile, însă, nu au decurs așa cum se așteptau cei doi, deoarece moștenirea lor avea să revină acum soției lui McLain.


 — Ferma e a Victoriei acum. Poți să te însori cu ea sau s-o omori.  
[ ... ]
 — Pentru ce ar trebui să mă pregătesc, pentru nuntă sau pentru înmormântare?

Așadar, în peisajul nostru apare Victoria Waverley care, deși la început pare firavă, femeia asta ar face orice pentru oamenii pe care îi iubește. 
Ea este vândută lui McLain și când îi este trimisă pentru a se căsători cu ea, aceasta vine la pachet cu sora și verișoara ei, Celia și Emma.
Relația dintre cele trei este singurul lucru din toată cartea care, după părerea mea, nu a avut nicio rădăcină veninoasă. Totul era sincer între ele și își țineau una alteia partea și, totodată, secretele.

Nici ea nu a avut un trecut tocmai ușor. Războiul i-a răpit multe persoane pe care le iubea, destrămându-i familia. Pierduse privilegii, confortul și protecția. Și ea cunoscuse durerea, dar în comparație cu frații Serrat, Victoria a ales să își mențină bunătatea vie; nu s-a lăsat pradă egoismului. 


După aceea își pierduse și părinții. Încă mai trăiau, dar inimile lor muriseră.

 Sunt convinsă că fiecare personaj a rămas cu câte o cicatrice a trecutului, dar în prezent depindea de alegerile fiecăruia cum dorea să continue drumul vieții.

Căsătoria ei cu Maiorul s-a petrecut rapid. Nu a fost fericită niciodată în preajma acestui om, ba mai mult, se simțea în nesiguranță.

Singura protecție a ei venea din partea unui angajat a soțului său, Jack Roper, care îi oferea, totodată, senzația că o urăște. Găsea ceva întunecat prin simpla lui prezență, iar curiozitatea de a afla mai multe despre acest om a împins-o pe un drum periculos, plin de obstacole la fiecare pas.


De ce o ura așa de mult?

Acel gând o făcu să înalțe bărbia cu mândria oricărui Creighton sau Waverley; omul acela era un bătăuș de rând, un criminal plătit. Îi susținu privirea.

Buzele lui Roper schițară un zâmbet lipsit de umor și înclină scurt capul, în semn de recunoaștere a curajului ei. Totuși, abia când el se întoarse cu spatele, ea se simți eliberată.

Cumva, destinul Victoriei se întrepătrunde cu destinul celor doi frați. McLain o avertizează că aceștia vor veni după ea, doar ca să se răzbune pe el. Speriată de vorbele soțului ei, încearcă să apeleze la același om care trezește o senzație de neliniște în interiorul ei: Jake. Având de gând să își ia sora și verișoara și să fugă împreună cu ele, Jake îi spune să mai rămână; toți angajații îl credeau pe McLain nebun, pentru că frații erau demult morți.

Dar nebunia lui se transformă în adevăr, căci familia Serrat se întoarce și îl distruge pe dușmanul lor. 

Și-acum e acum. Îl elimină pe McLain, dar după? Ce se va întâmpla cu ea, acum, că se află în mâna fraților Serrat?

Se va transforma viața ei într-una mai bună sau coșmarul alături de Maior devine, de fapt, visul la care își dorește să se întoarcă?

Soarta îi rezervă multe lucruri Victoriei, iar în cele din urmă, chiar și când un episod tragic își face loc în viața acesteia, cumva reușește să mențină vie bunătatea din ea și apelează la răutate într-o formă mai blândă decât au făcut-o frații Serrat.

Deși începutul m-a făcut să cred că acțiunea va fi concentrată asupra fraților, atât titlul, cât și firul acțiunii, mi-au contrazis prima impresie. Această carte este despre Victoria. Răzbunarea celor din Serrat e relatată tot prin intermediul ei.

Victoria este un personaj care suportă atât consecințele propriului ei destin tragic, cât și al celorlalți. 

Când toate personajele se află într-o cameră obscură, ea este cea care deschide ușa, iar la un moment dat își dă seama că rămâne blocată în aceeași cameră. Și dacă Victoria ar fi dispusă să-i ajute pe ceilalți să vadă din nou lumina, aceasta își dă seama că eroul lor este și eroul ei: ea însăși. Fiind față în față cu adevărul, știe că nu poate sta cu mâinile în sân. Luptă pentru ea în aceeași intensitate cum luptă pentru ceilalți. Dar când mâna întunericului o prinde de picioare, trăgând-o în jos, cât de dispusă mai este Victoria să păstreze bunătatea în ea? Sentimentul care s-a infiltrat în cei doi frați acum douăzeci de ani va pătrunde și în ea? 

Întotdeauna a supraviețuit. Și-a dat seama de acest lucru încă din timpului războiului, dar Victoria vrea și să trăiască. Dar așa cum ziceam, totul depinde de decizia fiecărui personaj. 

Atâta răutate din partea personajelor am văzut numai în scrierile lui Emily Bronte și, după atât de mult timp de la citirea cărții ei, m-am bucurat să văd că și Linda Howard abordează același stil.

Cine zicea că numai în cărți găsești fericire, nu zicea prea bine.

Fără îndoială, îi acord maximul de steluțe cărții și o recomand fiecăruia să o lectureze. (baftă cu bătăile de cap!)



Eu am citit cartea în format pdf, căci era indisponibilă pe site-uri, dar dacă puteți cumva să faceți rost de ea, citiți-o numaidecât!!!



































Comentarii

  1. Ți-am mai spus cumva că te ador? Mie îmi place mult stilul Lindei Howard, însă nu am citit de la ea decât seria Mackenzie. Deci, cum recenziile sunt scrise ca să inspire cititorii spre cartea/cărțile respectivă/e, cu siguranță cu prima ocazie, mă voi apuca și eu să o citesc. Îți mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Recenzie „Rivali” de Penelope Douglas

Recenzie Micuța Balerină de Corina Cîndea

Recenzie „Descătușare” de Penelope Douglas