Recenzie „Mara Dyer” de Michelle Hodkin






Nu am citit niciodată ceva asemănător cu seria aceasta; chiar și atunci când am aflat eu despre cărți și m-am interesat să văd cum este descrierea, părerile mele erau altele. Credeam că va fi o poveste siripoasă combinată cu puțină dramă. Descrierea m-a păcălit, iar șocul pe care l-am avut a fost maaareee.

În primul rând, țin să menționez că m-am apucat de această trilogie cu două păreri negative din partea unor persoane și încă una, bună, din partea unei fete.

Am zis să nu mă las foarte influențată de gândurile lor și să mi-o formez pe a mea. Nu a durat mult, căci deja mă apropiam de jumătatea primului volum și nu mai puteam să las cartea din mână. 
Nici prin cap nu-mi trecea că ar fi avut mister cât cuprinde (în toate cele trei cărți). 

Așadar, universul creat de Michelle are la bază niște concepte foarte faine din psihologie și medicină care, împreună, creează un joculeț plin de enigme interesante. Mie, cel puțin, mi s-a părut fantastic felul în care s-a gândit ea să înceapă și să termine o trilogie  să construiască axa aceea fundamentală. 

De apreciat a fost și faptul că nu a lăsat deoparte iubirea; ba mai mult, este un motiv pentru protagoniști de a se confrunta cu întâmplările supranaturale care îi fac să pară anormali.

Începutul primului volum devine un moment simbolic, deoarece acesta declanșează întâlnirea dintre cele două personaje, Mara Dyer și Noah Shaw.

La început, ai senzația că cei doi se vor îndrăgosti unul de altul, iar băiatul o ajută pe fată să uite amintirea tragică. Ei bine, nu e deloc așa... 



Noah Elliot Simon Shaw este un personaj care vine la pachet cu o pungă de ambiguități ce îți dau de gândit, iar la un moment dat nu-ți dai seama dacă el este băiatul bun sau rău. Pur și simplu, nu știi ce să mai crezi despre acesta. De ce? Pentru că pe tot parcursul acțiunii, el o ajută pe Mara în situații destul de complicate, dar autoarea nu divulgă nicio informație despre el. Bine, știm totuși că este foarte pasionat de cărți. 

— Doar nu le-ai citit pe toate astea.
 
                                       — Nu încă.


Apreciez că autoarea nu l-a făcut să semene foarte mult cu acel gen de tip clișeic, the bad guy gen. Are o reputație încă de la început, însă acțiunile lui vorbesc de la sine.





 În comparație cu Noah, Mara e mai problematică. Pe parcursul volumelor, eu am văzut-o precum un demon care aduce moartea, însă este deghizat într-un înger. Nu are intenții rele, acest lucru ieșind în evidență încă de la început, însă încrederea ei o trage foarte mult în jos, astfel încât ajunge să pară ceva ce nu e, pentru că aceasta consideră că i-ar fi mai ușor să trăiască într-o bulă fantastică decât să înghită adevărul.

Nu mă cheamă Mara Dyer, dar avocatul meu mi-a spus că trebuie să aleg ceva.



!!! Spoiler !!!

Cred că ar fi fost o decizie mai bună dacă ar fi avut mai multă încredere în familia ei, mai ales în Daniel care și-a arătat devotamentul pentru ea de la primele pagini, decât să țină totul înăuntru și să ajungă, astfel, pe mâna celor de la Horizons. 

!!! Sfârșitul spoilerului !!!










Primul volum mi s-a părut mai mult o introducere în adevărata acțiune; abia la sfârșitul acestuia am ajuns să mă gândesc că am citit o minciună, pentru că asta mi se pare că este trilogia respectivă: autoarea s-a jucat cu mintea mea. Celelalte două, însă, au fost pline de suspans și cred că, nici până acum, nu m-am lămurit în totalitate. 

Dacă m-aș apuca să vă dau câteva informații în plus, aș strica tot. Consider că Mara Dyer este o trilogie pe care trebuie să te apuci să o citești fără să știi nimic despre ea, doar așa o să înghiți porția întreagă de surprindere și confuzie. Are mai mult farmec dacă pornești într-o călătorie și nu ai nicio hartă. Așa m-am simțit eu cât timp am citit cele trei volume. 

Mara și Noah sunt niște ecouri ce răzbat din vremuri ascunse, existența lor stând sub semnul rânduielii, iar povestea acestora dezvoltă o legătură profundă între trecut-prezent și fixează coordonatele unei acțiuni în care se creionează verosimilitatea. Și cu toate acestea, cei doi vor să devină mai mult decât sunt...


Noah tânjea după pericol pentru că nu se simțea niciodată amenințat; era nechibzuit pentru că nu credea că putea să pățească vreodată ceva. Dar își dorea. Nu-i era teamă de mine — nu doar pentru că nu credea că i-aș putea face vreun rău, ci și pentru că, și dacă îi făceam, el ar fi considerat acea durere drept o binecuvântare.


 „Stătea acolo în hainele lui elegante, cu trăsăturile lui fără defect fixându-mă din priviri și arătând în continuare ca un prinț arogant. Dar acum știam că are coroana ruptă.



— Când voi pleca?
                                       — Când te vei transforma, a spus Unchiul.
            — În ce să mă transform?
— În tine însăți




„Încerc să o fac să-și imagineze ceva benign, iar ea se uită în gol și se concentrează, iar sunetul nu i se schimbă niciodată. Oare abilitatea ei depinde de dorință? Oare nu-și dorește nimic bun?


„Orice defecte ai avea — și ai multe, Mara, probleme cu care nimeni altcineva nu se va confrunta niciodată —, tu nu te-ai uitat niciodată în direcția opusă. Când răul îți zâmbește, îi zâmbești și tu.



Dacă nu ați citit Mara Dyer, atunci nu pierdeți vremea și apucați-vă. Dacă ați citit-o, atunci recitiți-o. 
Primul volum îl puteți găsi pe elefant.ro sau chiar pe site-ul editurii Trei.
Între timp, dacă sunteți de părere că mai aveți nevoie de un factor pentru a fi convinși în totalitate, aveți aici și un trailer al trilogiei.

Eu vă urez lectură plăcută!
































Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Recenzie „Rivali” de Penelope Douglas

Interviu cu Penelope Douglas, autoarea seriei „Fall away”

Recenzie „Descătușare” de Penelope Douglas