Recenzie „Cinder” de Marissa Meyer






Aveam nevoie de o carte de genul de ceva timp și mă bucur că, în sfârșit, m-am hotărât să citesc „Cinder” de Marissa Meyer. 
Ce-i drept, încă de când am cumpărat-o, am evitat să o răsfoiesc din cauza faptului că face parte dintr-o serie și mă speria gândul că s-ar putea să-mi placă prea mult și, astfel, să-mi doresc continuarea. 
Bineînțeles că așa s-a întâmplat, dar parcă tot nu-mi pare rău că am citit-o. Din contră, mi-a adus aminte de vremurile frumoase când aveam timp liber și îmi oboseam ochii printre rândurile cărților fantasy. 



Chiar și în viitor, povestea începe cu „a fost odată ca niciodată”...


Aceste cuvinte au fost suficiente pentru a-mi da seama că o să-mi placă. Am avut același sentiment înainte să mă apuc de lectură ca la „Născută din fum și os” de Laini Taylor, carte publicată tot la Epica, pe care v-o recomand de altfel. 

Ideea este că „Cinder” este inspirată din clasica poveste a Cenușăresei; într-adevăr, pot simți printre paginile cărții urmele ambianței acestui basm dacă iau în considerare faptul că Cinder, protagonista, are o mamă vitregă, două surori alintate și se întâlnește pe neașteptate cu un prinț.
Însă eu nu am luat deloc în considerare aceste amănunte. Cred că nici măcar nu am stat să meditez prea mult la ele  — dacă e să fiu sinceră, consider că nu am făcut-o nicidecum. 
De ce, oare?
Ei bine, pentru că Marissa a avut grijă să creeze o lume diferită față de cum o știm noi în momentul de față. M-a interesat mai mult crearea personajului, cum de este posibil ca ea să fie un cyborg, și mi s-a părut extravagant că autoarea a făcut roboții niște personaje.
La câte noțiuni despre tehnologie a introdus în carte, eu am și uitat că „Cinder” are la bază povestea Cenușăresei. 

Am apreciat că a știut cum să-și transpună ideile pe foaie. Nu a existat un moment în care să mă fi plictisit sau să fi zis „Am ceva mai bun de făcut, iau o pauză.”. În acea clipă, „Cinder” devenise o prioritate.
Îmi doream cu ardoare să dau paginile, dar cu cât mă apropiam și mai mult de final, cu atât realizam că eu nu voiam să termin cartea.
Face parte din acele povești pe care, atunci când le finalizezi, te simți de parcă pierzi un prieten. Pentru ceva vreme, nici nu mai știam ce înseamnă realitatea noastră, atât de absorbită fusesem de carte.


De asemenea, un lucru pe care l-am admirat a fost maturitatea de care au dat dovadă personajele. Cinder are abia șaisprezece ani, iar Prințul Kai, dacă am reținut eu bine, aproape optsprezece. 
În lumea noastră, ar fi fost numiți niște adolescenți obișnuiți care nu ar fi știut încă ce vor de la viață, dar în universul creat de Marissa, ei sunt nevoiți să ia decizii esențiale de care un popor întreg depinde. În carte, ei gândesc pentru o colectivitate și, cel mai important după părerea mea, vorbele lor sunt ascultate de restul lumii.
Dacă Cinder trebuie să se confrunte cu nedreptatea și să lupte pentru viața ei, Kai este acel personaj care descoperă cât de fragile pot fi cuvintele spuse la momentul nepotrivit și cât de important este ca oamenii din jurul lui să aibă încredere în el. Dar cea mai grea faptă pe care cei doi sunt nevoiți să o îndeplinească cred că ar fi următoarea: să aibă ei înșiși încredere în propria persoană. 

Dialogul dintre personaje este extraordinar, iar descrierea pe care autoarea ne-o oferă este de-a dreptul fantastică. Nu ai cum să te plictisești, ba mai mult, s-ar putea să se trezească o mică invidie în tine pentru că nu trăiești și tu printre ei! 




Am stat și m-am gândit înainte să scriu această recenzie și acum, cât timp o scriu, că nu am ceva negativ de spus despre carte. Nu găsesc un punct slab în nicio parte a poveștii și nici nu cred că există; nu pentru mine, cel puțin.
Poate că am trecut și eu sub efectul unei vrăji produse de Levana, personaj pe care îl veți descoperi pe parcursul narațiunii dacă vă hotărâți să citiți „Cinder”  ceea ce sper din tot sufletul —, de nu pot să găsesc o părere contra despre această carte, dar nu cred că m-aș plânge, chiar de m-aș afla sub efectul uneia. 
Totuși, abia acum realizez cât de mult iubesc cartea aceasta!
Poate fi achiziționată de aici sau, dacă doriți un preț mai redus. de aici.



Între timp, aveți mai jos și câteva citate extrase din carte care mi-au plăcut mie cel mai mult:


— Îl caut pe Linh Cinder, spuse prințul. Știi unde l-aș putea găsi?
[...]
  — E-Eu sunt Linh Cinder.
[...]
  — Nu prea ești ceea ce mă așteptam.

Nu e ca și cum nu ar fi știut că prințul locuia acolo de fiecare dată când mai văzuse palatul, dar astăzi simți o legătură pe care n-o mai avusese niciodată, iar odată cu ea sosi și o încântare aproape arogantă. Făcuse cunoștință cu prințul. El venise la standul ei. El îi știa numele.

— Nu mă insulta! se răsti ea, trăgând rama mai aproape de ea. Știe neamul tău ce e dragostea? Tu poți să simți ceva sau totul e... programat?

— Vanitatea joacă și ea un rol, dar e mai degrabă o chestiune de control. E mai ușor să-i păcălești pe alții să te vadă frumoasă dacă te poți convinge pe tine că ești frumoasă. Dar oglinzile au felul lor nefiresc de a spune adevărul.

— Crezi c-ar putea avea un virus?
  — Poate că programarea ei a fost copleșită de senzualitatea nefirească a prințului Kai.

— Uite ce e, nu vreau să-ți dau sfaturi despre cum ar trebui să-ți conduci afacerea sau ceva de genul ăsta, spuse el, dar te-ai gândit să taxezi oamenii pentru serviciile prestate?
[...]
  — Nu vreau să-ți dau sfaturi despre cum să fii prinț, dar n-ar trebui să mergi însoțit de niște gărzi de corp sau ceva de genul ăsta?





































Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Recenzie „Rivali” de Penelope Douglas

Interviu cu Penelope Douglas, autoarea seriei „Fall away”

Recenzie „Descătușare” de Penelope Douglas